- Salonul Zeițelor
- Servicii Cosmetică Sibiu
Tehnici moderne de îngrijire a tenului
La Salonul Zeitelor, știm că atunci când vine vorba de tratamente faciale și de înfrumusețare apar mereu curiozități.
Pentru a-ți face alegerea mai ușoară și pentru ca tu să te simți în siguranță, am adunat câteva dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primim și răspunsurile noastre. Astfel, poți descoperi ce ți se potrivește cel mai bine înainte de a păși în universul nostru dedicat frumuseții și relaxării.
Întrebări frecvente
1. Cât de des ar trebui să fac un tratament facial?
În general, o dată pe lună este ideal, pentru că ciclul natural al pielii este de aproximativ 28 de zile.
2. De ce e importantă constanța în tratamentele faciale?
Pentru că pielea are un ciclu natural de reînnoire, iar rezultatele durabile apar în timp.
3. La ce vârstă pot începe tratamentele faciale?
De la 16 ani, în funcție de nevoile tenului (acnee, exces de sebum etc.).
4. Care este cel mai bun tratament facial pentru tenul meu?
Se stabilește în urma unei consultații, în funcție de tipul și nevoile actuale ale pielii.
5. Ce se întâmplă în timpul unui tratament facial?
Demachiere, analiză a tenului, exfoliere, extracții (opțional), tratament propriu-zis (seruri, aparate), mască, cremă de final.
6. Cât durează un tratament facial?
Între 75 și 90 de minute, în funcție de complexitate.
7. Este normal ca pielea să se înroșească după tratament?
Da, în special după extracții sau proceduri care stimulează circulația. Roșeața dispare în câteva ore.
8. Este normal să apară coșuri după tratament?
Uneori da, mai ales după curățări profunde. Este un efect de detoxifiere.
9. De ce mi se descuamează pielea după tratament?
Este normal, mai ales după exfoliere profundă sau după tratamente de extractie .
10. Ce trebuie să fac după tratament?
Să hidratezi pielea, să folosești SPF și să eviți machiajul și soarele cel puțin 24h.
11. Ce se întâmplă dacă nu folosesc SPF după tratament?
Crește riscul de pete pigmentare și îmbătrânire prematură a pielii. SPF-ul este esențial.
12. Trebuie să folosesc produse speciale acasă?
Da, pentru a menține rezultatele tratamentelor. Îți pot recomanda produse potrivite.
13. Pot folosi produsele mele acasă după tratament?
Da, dar este bine să urmezi recomandările profesionistului dacă îți propune o rutină personalizată.
14. Cum îmi dau seama că tratamentul funcționează?
Pielea este mai curată, luminoasă, hidratată și tonifiată. Efectele se cumulează în timp.
15. Pot face sport după tratament facial?
Ideal este să aștepți 24h pentru a nu irita pielea prin transpirație excesivă.
16. Pot face un tratament facial dacă sunt însărcinată?
Da, dar se evită anumite ingrediente și tehnologii. Se aleg variante sigure și blânde.
17. Pot face tratament facial dacă am bronz?
Se evită exfolierile puternice. Se aleg tratamente hidratante și calmante.
18. Pot face tratamente faciale în timpul menstruației?
Da, dar tenul poate fi mai sensibil. Se adaptează tratamentul.
19. Ce tratament recomandă specialiștii pentru piele obosită?
Oxigen hiperbaric, mezoterapie cu vitamine, mască LED roșie.
20. Cum știu dacă tenul meu este gras sau uscat?
Prin analiză profesională în salon sau prin observații acasă.
21. Pot face un tratament facial dacă am acnee?
Da, există tratamente speciale pentru tenul acneic, care curăță, dezinflamează și echilibrează sebumul.
22. Tratamentele faciale vindecă acneea definitiv?
Nu, dar pot controla și reduce semnificativ simptomele. Vindecarea implică și stil de viață, alimentație, hormoni.
23. Ce este mezoterapia virtuală?
O tehnologie care introduce substanțe active în piele fără ace, folosind curent electroporațional.
24. Durează efectul mezoterapiei virtuale?
Efectele sunt vizibile după prima ședință, dar se recomandă o cură de minim 4-6 ședințe.
25. Este dureroasă mezoterapia virtuală?
Nu, este o procedură complet non-invazivă și nedureroasă.
26. Se pot face tratamente anti-aging cu mezoterapie virtuală?
Da, este una dintre cele mai bune opțiuni pentru hidratare, fermitate și reducerea ridurilor fine.
27. Pot face mezoterapie virtuală dacă am cuperoză?
Da, cu produse adaptate. Se evită stimularea excesivă a pielii.
28. Ce este microdermabraziunea?
O exfoliere mecanică blândă a stratului superficial al pielii, pentru regenerare și luminozitate.
29. Ajută microdermabraziunea la pete?
Da, estompează treptat petele pigmentare și cicatricile superficiale.
30. Pot face microdermabraziune dacă am ten sensibil?
Se evaluează în prealabil; se folosesc trepte ușoare sau se evită dacă există rozacee activă.
31. Cât de des pot face microdermabraziune?
O dată la 3-4 săptămâni, în funcție de toleranța pielii.
32. Este normal să am pielea mai uscată după microdermabraziune?
Da, se recomandă hidratare intensă după procedură.
33. Ce este tratamentul cu oxigen hiperbaric?
Infuzie de oxigen pur și seruri active în piele, pentru revitalizare, hidratare și luminozitate.
34. Este potrivit oxigenul hiperbaric pentru orice tip de ten?
Da, inclusiv pentru ten sensibil sau cuperozic.
35. Ce rezultate are oxigenul hiperbaric?
Hidratează în profunzime, reduce roșeața și conferă luminozitate imediată.
36. Este un tratament anti-aging?
Da, susține oxigenarea celulară și stimulează regenerarea pielii.
37. Se simte ceva în timpul tratamentului cu oxigen?
Este o senzație răcoritoare și relaxantă, fără disconfort.
38. Ce face radiofrecvența multipolară?
Stimulează producția de colagen, fermitate și lifting fără chirurgie.
39. Este sigură radiofrecvența?
Da, dacă este aplicată corect, este sigură și eficientă.
40. Simt căldură în timpul tratamentului cu radiofrecvență multipolară?
Da, dar este o senzație confortabilă, nu dureroasă.
41. Pot face radiofrecvență dacă am ten matur?
Da, este una dintre cele mai eficiente terapii anti-aging.
42. Câte ședințe de radiofrecvență multipolară sunt necesare?
Minim 6 ședințe pentru efecte vizibile și de durată.
43. Ce este masca soft laser?
O mască cu lumină LED / laser blând care stimulează pielea fără a o agresa.
44. Ce beneficii are masca soft laser?
Redă fermitatea, reduce inflamația, estompează petele și liniile fine.
45. Pot folosi masca dacă am acnee?
Da, lumina albastră este perfectă pentru acnee și exces de sebum.
46. Ce este masajul facial sculptural?
Este o tehnică profundă care lucrează mușchii feței, gâtului și liniei mandibulare pentru un efect de lifting natural, detoxifiere și tonifiere vizibilă.
47. Cât durează o ședință de masaj sculptural?
Între 75 și 90 de minute, în funcție de protocol și de zonele incluse.
48. Ce beneficii are masajul sculptural față de cel clasic?
Activează circulația, drenează toxinele, remodelează conturul feței, reduce tensiunea musculară și susține regenerarea celulară.
49. Este masajul sculptural dureros?
Poate fi mai intens decât un masaj relaxant, dar nu ar trebui să fie dureros. Intensitatea se adaptează în funcție de clientă.
50. La ce interval se recomandă masajul sculptural pentru efecte vizibile?
O dată pe săptămână timp de 4–6 săptămâni pentru rezultate optime, apoi întreținere lunară.
51. Ce rezultate pot aștepta după o ședință?
Fețele mai relaxate, contur mai ferm, obraji ridicați, privire mai deschisă și un glow natural al pielii.
52. Se lucrează și în interiorul gurii (intraoral)?
Da, unele tehnici includ partea intraorală pentru relaxarea profundă a maseterilor și redefinirea ovalului facial.
53. Masajul sculptural înlocuiește liftingul facial?
Nu, dar este o alternativă non-invazivă excelentă pentru tonifierea feței fără ace sau intervenții chirurgicale.
54. Pot face masaj sculptural dacă am botox sau acid hialuronic?
Da, dar după minim 2 săptămâni de la injectare și cu tehnici adaptate.
55. Există contraindicații pentru masajul sculptural?
Da: infecții active, intervenții estetice recente, piele foarte sensibilă, boli inflamatorii sau oncologice.
56. Este masajul facial eficient împotriva ridurilor?
Da, ajută la prevenirea și estomparea ridurilor fine prin activarea colagenului și drenaj limfatic.
57. De câte ori pe lună se recomandă masajul facial?
1-2 ori pe săptămână pentru efecte tonifiante, sau o dată pe lună pentru întreținere.
58. Pot face masaj facial în timpul unui tratament cosmetic?
Da, se integrează adesea în cadrul tratamentelor complete.
59. Există contraindicații pentru masajul facial?
Da, în caz de infecții cutanate, inflamații severe, acnee activă sau intervenții recente.
60. Masajul facial ajută la drenaj limfatic?
Da, ajută la eliminarea toxinelor și reduce edemele (ex: ochi umflați).
61. Ce tipuri de masaj facial există?
De relaxare, drenaj limfatic, lifting manual, gua sha, cu ventuze, cu role de jad, etc.
62. Este dureroasă epilarea cu ceară?
Poate fi ușor dureroasă la prima ședință, dar devine mai suportabilă cu timpul.
63. Cât timp trebuie să fie firul de păr pentru epilare?
Minim 5 mm (aproximativ cât un bob de orez), pentru ca ceara să îl poată prinde eficient.
64. Cât durează efectul epilării cu ceară?
Între 3 și 5 săptămâni, în funcție de zona corporală și tipul de păr.
65. Pot face epilare în timpul menstruației?
Da, dar sensibilitatea este mai mare. Este indicat să eviți dacă te simți inconfortabil.
66. Ce nu trebuie să fac înainte de epilare?
Nu aplica loțiuni sau uleiuri în ziua epilării.
67. Ce fac dacă am fire sub piele?
Se recomandă exfoliere regulată și hidratare. Se pot discuta soluții și în salon.
68. Pot face duș fierbinte după epilare?
Nu, timp de 24h este indicat să eviți căldura excesivă (duș fierbinte, saună, solar).
69. Epilarea cu ceară irită pielea?
Poate provoca roșeață temporară sau mici puncte, dar acestea dispar în câteva ore.
70. Pot face epilare dacă sunt însărcinată?
Da, cu precauții. Se utilizează ceară blândă și se evită disconfortul prelungit
71. Este epilarea cu ceară mai bună decât lama?
Da, deoarece smulge firul de la rădăcină, subțiază părul și oferă rezultate de durată.
72. Ce înseamnă stilizarea sprâncenelor?
Epilare, tundere, conturare și, opțional, vopsire – adaptate formei feței și trăsăturilor clientei.
73. Cât durează stilizarea sprâncenelor?
Aproximativ 45-60 de minute.
74. La cât timp se face întreținerea sprâncenelor?
La 3–4 săptămâni, în funcție de ritmul de creștere al firelor.
75. Pot să-mi vopsesc sprâncenele dacă am pielea sensibilă?
Da, dar se face un test de sensibilitate în prealabil.
76. Ce vopsea se folosește la sprâncene?
Vopsea specială pentru zona oculară sau henna naturală, în funcție de preferințe.
77. Henna sau vopsea clasică – ce aleg?
Henna durează mai mult pe piele și fire, oferind un efect de contur. Vopseaua clasică e mai discretă.
78. Ce formă de sprânceană mi se potrivește?
Se stabilește în funcție de forma feței, distanța ochilor și expresivitate.
79. Pot face laminare sprâncene dacă am firul subțire?
Da, laminarea ajută la definire și dă volum chiar și firelor subțiri.
79. Este normală roșeața după stilizarea sprâncenelor?
Da, dispare în câteva ore. Se poate aplica o cremă calmantă la finalul procedurii.
80. Ce beneficii are masajul sculptural față de cel clasic?
Activează circulația, drenează toxinele, remodelează conturul feței, reduce tensiunea musculară și susține regenerarea celulară.